“Să ştiţi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele...”

În general, când se vorbeşte despre expresia “să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia” toată lumea îşi năpusteşte gândurile asupra îmbrăcămintei sau a frezei sau a diferitelor lucruri care redau doar învelişul exterior al oamenilor. Sunt convinsă că şi aceasta este o chestiune demnă de luat în considerare însă adevărata ameninţare nu zace aici. Cred că avertismentul de mai sus privind vremurile grele nu este generat de lucruri atât de banale ci de ceva mai puternic, care vine din interiorul oamenilor: “căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea.”

Cred că aceasta este cu adevărat concretizarea chipului acestui veac. Această e realitatea ce o trăim. O faţadă a asemănării cu sistemul de azi este lipsa dragostei. Putem să avem o înfăţişare exemplară, putem fi educaţi şi morali, putem sluji în biserică, dar dacă lipseşte dragostea toate acestea nu valoreaza nimic. Şi cred că lipsa ei devine tot mai evidentă în mijlocul nostru: cu aşa multă greutate ne iertăm unii pe alţii, facem atâtea diferenţe între oameni pe baza unor criterii stupide, ne ridicăm propriul sine deasupra tuturor, preferăm să stăm comozi decât să ne luptăm pe genunchi pentru cei ce au aşa multă nevoie de mântuire şi să ieşim apoi afară să-i căutăm.

Consider că nu înţelegem clar sintagma “urâţi lumea”. Noi credem că trebuie să îi desconsiderăm pe ceilalţi oameni sau să ne credem superiori, iar făcând asta tot ce facem este să ne asemănăm tot mai mult cu lumea, uitând însă că aici înseamnă sistem de valori, iar nu persoane. Mi se pare că îi iubim prea puţin pe cei de afară, uitând astfel că Isus îi iubea pe păcătoşi şi păcătoşilor le plăcea să stea cu El. Această atitudine nu este scuzabilă întrucât iese dintr-o inimă lipsită de sensibilitate, plină de mândrie şi iubire de sine.

Aşadar, ar trebui să ne focalizăm atenţia într-o mai mare măsură asupra interiorului nostru, care generează atitudini şi să nu-l evaluăm după standarde proprii ci după Cuvântul clar al lui Dumnezeu. Nu avem cum să nu fim falimentari, dar un prim pas în a remedia asta este găsirea adevăratei probleme, iar apoi, o luptă de unii singuri cu ea este zadarnică. Rezolvarea zace în mâinile lui Christos. Aşa mult îmi plac versetele 15 si 16 din Evrei 4, care mereu reprezintă o încurajare pentru mine, atunci când simt că m-am îndepărtat prea tare de EL:

“ Caci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de necaz.”