Sursa bucuriei

Bucurie… cred că toţi tânjim după ea şi în căutarea ei alergăm toată viaţa, până când o găsim şi o respirăm adânc în noi. Consider că aceasta e dorinţa comună a noastră, a fiinţelor umane, însă ne deosebeşte modul în care o căutăm.

Marea majoritate identifică bucuria cu distracţia. Nu cred că se exclud, dar sunt sigură că nu sunt unul şi acelaşi lucru. Poţi să te distrezi, dar să ai doar un sentiment al bucuriei, care dispare în momentul în care circumstanţele se schimbă, la fel, poţi să te distrezi, să ai bucurie şi aceasta să dăinuie şi atunci când lucrurile iau o altă întorsătură. Aşadar, bucuria nu e doar un sentiment, e o stare care se ridică deasupra circumstanţelor. Hm, dacă nu acestea sunt sursa profundă a bucuriei, de unde izvorăşte ea?

Nu îi condamn pe cei ce caută bucuria exclusiv în distracţie, sau cum am spus mai sus, în circumstanţe (ex: îmbogăţire, relaţii, divertisment) ci privesc cu compătimire spre ei pentru că sunt convinsă că NICICUM nu vor găsi adevărata fericire acolo, acestea fiind doar surogatele ei. Adevărata fericire, bucuria sufletului, locuieşte în Hristos şi nicăieri altundeva. Deci nu visele, nu truda până la epuizare de a găsi bucuria, nu aventurile, nu noile capitole din viaţă, nu oamenii, nu acestea reprezintă calea spre stele...doar Isus care s-a dăruit pe sine, doar harul şi bunătatea Lui. O dată ce îl întâlneşti pe El şi guşti din tot ce înseamnă El poţi să afirmi cu toată tăria că ai întâlnit fericirea. Şi starea aceasta nu fluctuează în funcţie de norii de furtună sau de uriaşii ce apar în drum, ea domneşte în suflet şi în minte tot timpul cât eşti aproape de Hristos şi ai o relaţie strânsă cu El. Lucrul acesta nu înseamnă că cei ce îl cunosc pe El nu sunt realişti şi ignoră momentele de tristete, nu, asta înseamnă că ei se înaltă deasupra durerii în speranţa că în curând va apărea soarele şi de asemenea se bucură în duhul lor când îşi amintesc de persoana lui Dumnezeu şi de toate promisiunile Lui.

După ce întâlneşti Bucuria, o poţi observa în toate lucrurile din jur începând de la persoanele dragi pe care Dumnezeu ţi le-a scos în cale, până la apusuri de soare, fulgi, zile de naştere, absolvire, un cântec, un email, un zâmbet, o vorba caldă...Toate contribuie la bucurie, dar nu ele o reprezintă. Aceasta devine evident în momentul în care le ai pe toate, dar nu îl ai pe Hristos... lipseşte împlinirea şi apare sentimentul apăsării. Dar poţi să nu ai nimic din ele şi să-l îl ai pe Dumnezeu... atunci îţi dai seama că El este de ajuns. Şi nu mă refer aici la o simplă afirmaţie că îl ai pe El... ci chiar să îl ai... aşa de aproape încât te identifici cu El... şi când te identifici cu El, te identifici cu însăşi Bucuria.