Când ne uităm în jur…nu e greu de găsit oameni care se supără foarte repede, oameni care jignesc pe cei din jur cu usurinţă, dar e mai grav când tocmai noi ne aflăm în aceste categorii. Te-a suparat cineva vreodată pe nedrept? Dar tu la rândul tău ai făcut asta? Nu că având dreptate ai fi îndreptăţit să ai un comportament de natură să-l rănească pe cel care a gresit, nici când eşti lovit, creştini fiind nu suntem chemaţi să ripostăm cu aceeaşi monedă. Cu siguranţă toţi greşim “în multe feluri”.
Unde e defapt problema persoanei care se supără repede cât şi a celui care loveşte şi-ntr-o parte şi-n alta cu cuvinte negândite? Pot fi bineînţeles mai multe cauze dar de regulă există o problema comună: rezervorul dragostei gol. Cel/cea care se supără uşor (de cele mai multe ori din te miri ce nimicuri) este de regulă o persoană nesigură, motiv pentru care îşi alimentează mereu rezervorul dragostei din acceptarea respectiv respingerea celorlalţi oameni. De fapt un om aflat în situaţia asta, are probleme cu el însuşi şi nu cu ceilalţi. Părerea celorlalţi este o sursă foarte nesigură şi sărăcăcioasă pentru a alimenta un asemenea rezervor interior (care este dealtfel foarte profund şi complex) astfel că instabilitatea şi nerăbdarea este o consecinţă uşor de anticipat în cazul acesta. Niciodată nu va fi pe deplin împlinit un om care caută aprobarea celor din jur pentru a se simţi iubit şi apreciat. Să te superi aşa din orice, să te ofenseze niste lucruri minore pe care tu le pui la microscop şi faci caz…arată că ceva în interiorul tău trebuie să moară. Da…trebuie să moară. Orice lucru nehrănit moare…chiar şi buruienile! La fel, noi nu trebuie să ne “hrănim ofensele”, trebuie să le lăsăm să moară…aşa fără mâncare. La început e mai greu dar apoi devine un obicei foarte sănătos şi n-o să ştii de ce nu te mai temi de jigniri!
Dar cum să faci să le laşi să moară? Transformarea începe în momentul în care realizăm că de fapt Isus Hristos este Sursa din care ne primim valoarea, faptul că suntem consideraţi de mare preţ în ochii Lui, faptul că suntem iubiţi şi apreciati de EL şi că Dragostea LUI pentru noi umple rezervorul dragostei noastre, abia atunci nevoia de stabilitate şi siguranţă ne este împlinită. Prin faptul că El Însuşi ne consideră valoroşi, nu ne mai cautăm valoarea în altă parte – la alţi oameni - ci suntem siguri că indiferent de ofense sau vorbe grele pe nedrept, El este Cel care spune: ”Ai preţ în ochii Mei şi te iubesc”. Dragostea Lui este sigura, neschimbătoare, constantă, verificată, adevărată şi dovedită, are toate “ingredientele” de care avem nevoie pentru a “funcţiona” la parametri maximi. Fiecare trebuie să ne verificăm sincer aici şi să ne asigurăm că ne bazăm cu adevărat propria imagine de sine pe Cuvantul lui Dumnezeu.
Am învăţat nişte lecţii preţioase în ultima vreme şi anume că Satana nu o să se schimbe niciodată şi nici lumea nu o să se schimbe asa că…dacă nu vreau să mă simt ofensată, eu sunt cea care trebuie să mă schimb, să-mi schimb modul în care gândesc, modul în care mă raportez la jigniri. De multe ori ceea ce spunem noi sună cam aşa: “Oh Doamne, dacă nu m-ar mai ispiti cel rau, dacă prietenii nu mi-ar mai face aşa, dacă vecinul cu care am probleme ar înceta să se comporte astfel…dacă, dacă, dacă… atunci aş putea fi şi eu un creştin model!”
Eh…cu siguranţă oricâte rugăminţi i-am face, Dumnezeu nu ne va creea propriul univers liniştit în care noi să nu avem nici o ispită, nici un necaz şi nici o ofensă; dimpotrivă, El ne învaţă să trăim plini de pace, dragoste şi Duh Sfant în MIJLOCUL tuturor circumstanţelor.
Următoarea dată când cineva îţi aduce o ofensă pe nedrept (să speram că numai din astea vom avea), nu te gândi la tine cât de rău te-a făcut să te simti, gândeşte-te la persoana respectivă şi realizează câtă pustietate are în suflet, lipsă de dragoste adevărată care l-a determinat să acţioneze aşa. Da, cu adevărat cine loveşte în felul acesta este mult mai nenorocit decât cel care suportă lovitura, pentru că cel care loveşte nici nu realizează că se află într-o stare demnă de milă.
Încă un aspect pe care l-am realizat la Băseşti (prin fratele Feri Piscolt) e că ORICE lucru ascuns al inimii se manifestă în exterior într-un fel sau altul, iar smerenia din inima se vede în afară printr-un comportament blând. Degeaba zicem “eh, nu ştii tu că eu în inima mea sunt smerit” dacă în comportamentul nostru nu se vede asta prin blândeţe. Dacă nu se poate vedea smerenia…înseamnă că nu este. Cu cât eşti mai mândru, cu atât semeni mai mult cu Satana, cu cât eşti mai smerit, cu atât semeni mai mult cu Hristos. Atentie totuşi: falsa smerenie este masca adevăratei mândrii!
Preocuparea noastră principală nu trebuie să se axeze pe frica de a nu fi jigniti ci pe cea de a nu jigni noi pe alţii. Câteodată jignim fără să ne dăm seama, nu-i aşa? De aceea, o întrebare bună pe care merită să ne-o punem în relaţiile noastre atunci când ŞTIM (suntem absolut siguri) ca avem dreptate este: ”Dar dacă greşesc? Ştiu că am dreptate dar s-ar putea totuşi să greşesc.” (într-o chestiune majoră în care chiar ai dreptate şi încerci să convingi dar vezi că nu poţi, lasă-L pe Dumnezeu să o facă, dacă EL nu a reuşit până acuma…cu siguranţă tu nu o să poţi convinge mai bine decât El! Lasă-L pe EL că precis EL e mai convingător decât tine!)
Neînţelegerile şi ofensele sunt de multe feluri, pe subiecte incredibil de minore dar cu o doză sănătoasă de smerenie şi cu un rezervor plin de dragostea valoroasă a lui Hristos, putem face faţă cu brio oricărei situaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu