Sunt oameni. Oameni cu sentimente, pasiune, entuziasm, rugăciune, dedicare, bucurie, inimi înflăcărate şi seninătate. Dar cam atât. Cam asta aşteaptă ei de la o viaţă de credinţă. Şi, de ce nu? Într-adevăr, sunt plini de viaţă, şi aşa şi trebuie să fie. Isus s-a jertfit pentru ca să avem viaţă, şi s-o avem din belşug! (Ioan 10:10) Şi, da, sunt mulţi cei care au tot ceea ce am enumerat mai sus. Totuşi.. nu pare că ar lipsi ceva? Nu te-ai întrebat niciodată cum se face că sunt atât de fragili la fiecare mic pas călcat greşit? La fiecare cotitură, fiecare schimbare de plan.. fiecare scrântire a mediului lor plin de viaţă şi culori.. fiecare eşec.. Totul cade, atunci când Dumnezeu aduce vestita încercare cu cerul de aramă, unde, dacă nu ai o viziune mai largă şi o învăţătură cu temelii în stâncă, deznădejdea te duce încet, dar sigur, la disperare. Atunci când nu Îl simţi pe Dumnezeu aşa cum ai vrea şi cum ai fi obişnuit, sau atunci când toate lucrurile merg pe dos, iar binecuvântările sunt istorie în viaţa ta, când nu-L mai poţi percepe pe Dumnezeu cu inima, aşa cum acei oameni obişnuiesc, când trebuie să-L percepi cu mintea, cu raţiunea şi cu sufletul.. Atunci trebuie să ne dovedim entuziasmul şi dragostea de Dumnezeu, şi atunci trebuie să-I demonstrăm credinţa! Credinţa şi veridicitatea ei nu se testează în cazuri ideale! Şi totuşi, mulţi cad.. de ce? Pentru că temelia pe care şi-au zidit ei valorile sunt sentimentele. Iar aceea nu este una de stânca, ci una deosebit de instabilă. De unde ştiu asta? În Ieremia 17:9 aflăm că inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea. Şi mai aflăm că nimeni nu o cunoaşte, cu excepţia lui Dumnezeu. Aşadar, cum am putea să îndrăznim măcar să ne bazăm pe o astfel de inimă? E adevărat, din ea izvorăsc cele mai frumoase momente alături de Dumnezeu, dar nu trebuie să depindem de sentimente! Ele nu trebuie să ne conducă în alergarea pe acest pământ. Aruncă o privire în Matei 7:24 unde Isus explică fenomenul temeliei: «De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şivoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şivoaiele, au suflat vânturile, şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.” După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui» Sunt multe lucruri pe care Isus le accentuează aici, concentrându-le atât de estetic! În primul rând când ne spune despre oamenii care aud cuvintele Lui şi le fac, este vorba de ascultarea poruncilor şi învăţăturilor Lui, care nu sunt întotdeauna plăcut de păzit, dar care fac bine temeliei sufletului nostru. Iar asta nu înseamnă nicidecum să selectezi ce îţi place din ele şi să le faci cu o pasiune de două ori mai mare decât dacă le-ai face pe celelalte. Dumnezeu vrea să Îl iubim cu dragostea Agape! Iar aceasta e o dedicare necondiţionată şi nu e bazată pe sentimente sau pe ce este plăcut, pe ce simţi că ai face cu drag sau cu bucurie. Sigur că tot ce facem trebuie să fie făcut cu toată inima şi cu tot sufletul! Diferenţa e că unii fac doar ceea ce cred ei că pot să facă cu toată inima şi cu tot sufletul. Nu trebuie să stăm pe gânduri spunând în sinea noastra «Pot sa fac asta şi asta cu dragoste, restul nu.» E ca şi cum am fura orice şansă inimii şi sufletului nostru de a se alipi şi de alte lucruri decât ni se pare nouă (prin înşelătoria inimii) că poate. Nu acţiunile trebuie să depindă de sentimente, ci sentimentele vin pe măsura acţiunilor pozitive! Mai explicit, acţiunile care demonstrează dragostea agape. Oare Isus abia aştepta să meargă să fie bătut şi scuipat, să fie aruncat pe o cruce de lemn, atârnând între două lumi? De fapt, în Matei 26:38 vedem contrariul: «Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici, şi vegheaţi împreună cu Mine.” Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”» Atunci aţi întreba, probabil, unde este dragostea? Ei bine, dragostea agape este una singură, şi anume, dragostea necondiţionată prin care Isus L-a iubit pe Tatăl, ascultând de voia Lui şi prin care ne-a iubit pe noi, făcând tot ce e nevoie pentru a ne salva din inconştienţa orbitoare în care zăceam odată. Iar El a făcut asta, cu toate că nu I se umplea inima cu o bucurie enormă la gândul că o va face. Vedeţi ce minunate exemple de ascultare şi iubire ne-a dat Isus? O astfel de atitudine aduce numai binecuvântări, iar atunci când încercările forţează uşa eşecului, temelia dragostei agape şi a învăţăturii lui Isus ne salvează de fiecare dată! Învăţătură... un termen atât de des folosit, şi totuşi atât de rar înţeles. Nu, nu am să mă leg de sentimente şi de data aceasta, pentru că e clar că atunci când asimilezi o învăţătură e nevoie de Duhul Sfânt să-ţi lumineze mintea şi să-ţi aducă înaintea ta fiecare locşor din fiinţa ta unde mai ai de lucrat cu privire la învăţătura în cauză. De aici încolo poţi să accepţi şi să începi să faci echipă cu Dumnezeu si Duhul Său în a înlătura aspectele nedorite din caracterul tău, sau poţi să încerci de unul singur, să falimentezi şi, în final, să întristezi Duhul. Dar înainte de toate, învăţătura este cea de care ai nevoie pentru a supravieţui spiritual. Ea te îndrumă, Îţi trasează anumite linii şi principii după care să umbli, şi mai mult decât orice, îţi luminează mintea pentru a-L cunoaşte mai bine pe Dumnezeu în toată perfecţiunea Lui. Iar învăţătura vine din Scrisoarea lui Dumnezeu pentru noi, cartea care ne învaţă cum să ajungem în ceruri, sau mai pe scurt, Biblia, împreună cu rugăciunea sinceră «Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă!». Şi totuşi, unde este învăţătura atunci când te zbaţi în stânga şi în dreapta pentru a face lucrarea lui Dumnezeu, dar nu iei seama la planul Lui pentru tine? Sau chiar dacă iei seama la acest plan, nu acţionezi cu înţelepciune. Nu Îl laşi pe Dumnezeu să se vadă prin tine, ca şi printr-o fereastră pe care abia dacă o observi. Gândeşte-te bine, înainte să contrazici, oare ce dovezi solide s-ar găsi împotriva ta dacă ai fi acuzat pentru creştinism? Şi nu numai asta, dar laşi tu ca smerenia, încrederea deplină în El în orice împrejurare şi lumina, adică dovada credinţei în public, să se vadă mai bine decât persoana ta, hainele tale, părul, tenişii, inteligenţa proprie sau alte atuuri pe care le aduni cu atâta râvnă? Cineva inteligent, adică John Henry Jowett spunea «Adevărata măsură a bogăţiei noastre este cât de mult valorăm în cazul în care ne-am pierde toţi banii» Şi aici intervine tema noastră, şi anume potrivirea chipului veacului acestuia, pentru care am făcut o introducere de câteva zeci de rânduri J. De fapt această aşa-zisă introducere a fost conţintul care se referă la adepţii acestui veac, problemele lor generale care apar implicit cu potrivirea chipului veacului, şi nu am inclus necunoscătorii de Evanghelie. De ce ar fi sentimentele o problemă generală în special pentru cei despre care vorbim? Pentru că aceeaşi superficialitate care duce la adaptarea la modă şi tendinţe ce atrag atenţia asupra ta şi nu asupra Lui (deci nu mai eşti o fereastră între Dumnezeu şi lume), implicit adaptarea la înclinaţiile din orice alt domeniu, acea superficialitate va duce şi la o simplificare a creştinismului, dezbătută mai sus, deloc sănătoasă.
Romani 12:2 ne arată atât de clar «Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.», deci pentru a cunoaşte planul lui Dumnezeu pentru noi, adică voia Lui, cea BUNĂ, PLĂCUTĂ şi DESĂVÂRŞITĂ, trebuie să renunţăm la chipul acestui veac, prin înnoirea minţii. Tocmai despre ce vorbeam : luminarea minţii prin învăţătura Bibliei şi Duhul Sfânt! Iar dacă reuşim în aceste lucruri, atunci preocuparea noastră pentru chipul acestui veac scade considerabil. Câteva exemple de preocupare de genul acesta ar caracteriza chiar şi intenţia de adaptare a propriei persoane chipului acestui veac. Unii îşi vopsesc părul, altele se machiază, alţii ies în evidenţă prin diferite haine sau accesorii neobişnuite, dar cool (lucru care atrage nu numai atenţia celorlalţi asupra ta, şi nu asupra lui Dumnezeu prin tine, ci atrage şi atenţia ta în acelaşi fel, în defavoarea unei vieţi sănătoase de credinţă) iar alţii, chiar dacă nu reuşesc să le aibă, îşi doresc aceste lucruri cu ardoare, ceea ce le amplifică nemulţumirile şi nefericirea. Astfel, am putea spune că cei care ies în evidenţă în mod intenţionat, pot să ducă la dărâmarea, nu numai proprie, ci chiar şi a altora. Bine, poate m-aţi întreba «Ce e greşit în toate astea? Îngrijirea templului Duhului Sfânt nu ţine de ascultarea de Dumnezeu?» Ei bine, îngrijirea e una, şi e chiar necesara, dar intervenirea asupra „Default Settings“-urilor pe care le-a stabilit cu atâta precizie şi certitudine Însuşi Dumnezeu este lipsită de înţelepciune. Un alt om deştept şi puţin controversat, adică Johann von Goethe spunea «Dacă Dumnezeu ar fi vrut să fiu altfel, m-ar fi creat aşa.» Gândeşte-te puţin la crini.. sunt frumoşi, nu-i aşa? Ba chiar superbi! Dar cum ar fi dacă un crin galben, să zicem, ar avea voinţă şi o oarecare putere, şi ar decide să-şi vopsească o petală albastră? Poate că lui i s-ar părea că arată mai bine, sau poate că ar decide că s-ar simţi mai bine în pielea lui astfel vopsit. Dar nu ar arăta comic ? În cazul nostru, nu numai că de multe ori arată artificial, dar brusc atenţia şi grija noastră se concentrează asupra propriei persoane, implicând automat mândria, cea care merge înaintea snobismului (un subiect vast, care trebuie aprofundat), superficialităţii şi, în final, înaintea pieirii, un lucru trist, despre care aflăm în Proverbe 16:18. Ai vazut? Este un ciclu ireversibil! Numai noi îi putem pune punct, lăsând loc lui Dumnezeu să se vadă în noi, fiind o fereastră între El şi oameni, doar prin SMERENIE !
O altfel de potrivire la chipul acestui veac este una devastatoare, chiar mai periculoasă decât cea explicată mai sus. Iar aceasta se referă la atitudinea cu care Îl priveşti pe Dumnezeu, şi implicit biserica. Oamenilor le plac lucrurile noi, inovaţiile, aşa că, cei care se adaptează actualelor curente, au făcut din asta un pretext pentru a «moderniza» biserica şi chiar pe Dumnezeu Însuşi, ca să îi atragă pe oameni la El. Am evidenţiat modernizarea, pentru că ea se rezumă la a adapta totul după placul celor din lume. Nu seamănă asta cu ceva ? Este exact ceea ce ne spune Pavel să nu facem ! Este potrivirea chipului veacului acestuia. Cât de uşor poţi sări peste aceste atitudini fără să le suspectezi măcar ! Ei accentuează sentimentele, iar «accidental», ele îi fascinează pe majoritatea celor din lume. Pare asta o coincidenţă? Poate că da, dar este mai mult decât atât. Pretextele sunt mii, şi sunt solide ! Dar nimic nu poate scuza compromisul făcut îmoptriva lui Dumnezeu. Asta ne-a învăţat Isus atunci când fariseii compromiteau poruncile Lui în favoarea tradiţiilor şi legilor preoţilor celor mai de seamă. De data aceasta, însă, favoarea îşi schimbă direcţia către a aduna oamenii din lume în biserică. Ce e mai trist este că, chiar dacă ei vin, şi vin cu duiumul, nu întâlnesc suveranitatea lui Dumnezeu, iar atunci nu vor întâlni, implicit, nici bunătatea Lui, care este demonstrată printre altele şi prin smerenia alăturată suveranităţii Sale. Acestea sunt doar unele dintre modalităţile în care unii încearcă să Îl modernizeze pe Dumnezeu. Să ascultăm, deci şi de cei mai în vârstă, cu toate că nu ne place deloc, pentru că ei au trecut prin aceste nevoi false de a se adapta acestui veac, şi ei ştiu mai bine cât de periculoasă şi dăunătoare este această situaţie!
Revenind la învăţătură, este evident că, dacă învăţătura nu ne place întotdeauna, cu atât mai puţin nu place lumii. Iar, tot «accidental», învăţătura este neglijată în bisericile modernizate, constituind o altă coincidenţă îngrijorătoare. Multe dintre predicile modernizate (cu acelaşi înţeles particular) sunt prea sărace în profunzimea învăţăturii lui Isus şi ne îndeamnă să ne ghidăm după inimă. Citez «I-am spus, dacă e împăcat în inima lui, poate face orice!», unde era vorba despre schimbarea acelor default settings comentate mai sus. Totuşi, Pavel ne spune în 1 Corinteni 6:12 «Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.», iar în 1 Corinteni 10:23 «Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.»
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu