Nu suntem singuri

Domnul Isus, care de altfel e Prietenul meu cel mai bun, ocupă primul loc în viaţa mea. Al doilea loc îl ocupă familia, pe urmă e şcoala, biserica şi prietenii. Acestea sunt nişte principii respectate cu stricteţe în viaţa mea. Deşi e interesant de ce biserica nu ocupă un loc mai de vârf în viaţa unui crestin. Mereu m-am întrebat aceasta, mi-a fost greu să înţeleg de ce nu pot fugi de la şcoală pentru a merge la programul de tineret de la biserică. Sau de ce prietena mea trebuie să asculte de părinţii ei necreştini care îi interzic să vină la biserică. Dar am înţeles că pe prietena mea nu biserica o va ajuta să fie o mărturie pentru părinţii ei, ci Domnul Isus. Afirm că îl iubesc pe Domnul Isus dar dovedesc aceasta doar prin ascultarea poruncilor Lui. Iar El vrea ca eu să ascult de părinţi. Dumnezeul meu este un Dumnezeu al ordinei, disciplinei şi ascultării.

Parinţii m-au însoţit la biserică de mică. Era un obicei ca în fiecare duminică să fiu prezentă la biserică. Nu stiu exact cu ce scop mergeam înainte dar recunosc că nu am avut tot timpul gânduri sfinte când mă îndreaptam spre biserică, şi nu mergeam mereu doar de plăcere. Ca orice copil eram tentată să mă aseamăn cu prietenele mele de la şcoală care nu mergeau la biserică. Petreceam atât de mult timp cu ele încât începuseră să aibe influenţe asupra mea. Nu-mi plăcea asta, eram conştientă că trebuie să fiu altfel şi după ce Domnul Isus deveni cel mai bun Prieten al meu, lucrurile se schimbară. Duminica deveni ziua mea preferată în care mergeam la biserică să mă întâlnesc cu Domnul Isus şi să-mi revăd prietenii. Grupul de prieteni care mi l-am format a însemnat foarte mult pentru mine. Prietenelor mele care în afară de familie, şcoală şi probabil prietenii de la bloc nu au contact cu alţi oameni li se părea ceva neobişnuit să ai prieteni la biserică şi aceştia să fie atât de importanţi.

De fapt întreaga viaţă a unui membru din biserica Domnului Isus e ceva neobişnuit, unic şi frumos. Noi trăim pentru Domnul Isus, avem un sens şi un scop în acestă viaţă. Suntem uniţi şi contează foarte mult comunicarea şi relaţiile dintre noi.

Suntem responsabili în faţa lui Dumnezeu de atitudinea noastră faţă de prietenii nostri de la biserică. Dumnezeu are încredere în noi şi când doreşte să facă o lucrare pe pământ la noi apelează fiindcă suntem o echipă împreună cu El.

Ne iubim fiindcă avem ceva preţios în comun.