Dumnezeu mi s-a arătat prin dragoste

Era o zi de vineri. O zi prea neagră prea aspră pentru mine. Era în apropierea Crăciunului, şi nu mă puteam gândi decât cum să îmi revin să fac să fie bine. Să nu mai sufăr eu şi cei din jur. Nu înţelegeam de ce se întâmplau toate acele lucruri. Unori aveam impresia că nici nu existau, credeam doar ca e cel mai negru mai terifiant coşmar al meu. Greşisem în multe privinţe dar nu credeam că voi plăti atât de scump, eu şi cei dragi mie. Mă simţeam la capătul puterilor. Eram distrus eram adus la capatul imposibilului. Era ceva de neconceput. Puteam fi exmatriculat, marginalizat de societate, detestat de prieteni sau chiar privat de libertate. Îmi era greu să îmi confesez mie şi imposibil să explic celor din jur. Nu mai găseam un strop de putere să lupt pentru tot ce urma să fie. Îmi vedeam în faţă un viitor distrus atât al meu cât şi a celor ce mă înconjurau. Cu toate acestea nu am dat în spate. Nu mă puteam obijnuii cu gândul că mai presus de mine o să sufere ei. Atunci am găsit răspunsul unul singur cea mai puternică armă scut şi sprijin care a susţinut popoare întregi de-a lungul vremilor. Am început să mă rog să cred să sper… să ştiu să duc mai departe ceea ce mi s-a încredinţat . Dumnezeu s-a arătat mai minunat ca niciodată. Poate că nu L-am văzut atunci când îmi era bine şi doream puţin mai mult. Dar ştiu sigur ca El s-a arătat prin dragostea Sa atunci când mă aflam în groapă. Era imposibil de crezut să te simti din nou viu şi plin de speranţă, să te simţi plin de dragoste datorită unei singure fiinţe. Ştiu că dragostea sa nu a ajuns la margini şi că ea rămâne la fel. Dumnezeu se face cel mai vizibil atunci când se prezintă prin dragoste, aşa cum este El.

Stiu, cu toti trecem prin încercări prin temeri prin strâmtori ale vieţii care ne fac să credem că mai departe nu putem pleca. Dar un lucru mareţ pe care trebuie să îl stim cu toţii e că Dumnezeu nu işi ridica dragostea de peste noi, atâta timp cât noi o cerem în smerenie şi răbdare. Amin!