...pentru că de fiecare dată când vorbesc, îmi place să vorbesc eficient, vreau să şi scriu eficient şi tocmai de aceea voi intra în subiect, începând cu o mică poveste pe care probabil o cunoaşteţi, dar care nu strică să vi-o reamintiţi.
"A fost odată un învăţător şi un ucenic. Învăţătorul încerca să facă din ucenic un învăţător la fel de bun şi priceput ca el. Lupta pentru formarea caracterului era grea, dar învăţătorul ştia scopul pentru care suferă. Într-o zi, a ajuns la urechile ucenicului un zvon care l-a întristat, dar l-a şi răspândit mai departe. După câteva zile, neliniştit şi mustrat de conştiinţă şi văzând că zvonul a fost o minciună de fapt, a venit înapoi la învăţător pentru a-şi cere iertare pentru bârfa răspândită. Învăţătorul i-a spus următorul lucru: "Te iert, dar trebuie să faci două lucruri: - iei o pernă şi mergi în centrul oraşului unde e cea mai mare aglomeraţie şi o spargi." Zis şi făcut! Ucenicul a luat perna, a mers pe strada cu cea mai multă aglomeraţie şi într-o clipă, toată strada era plină cu pene din pernă. S-a întors la învăţător şi i-a zis: "Am spart perna, acum?" - "Du-te, a zis învăţătorul, şi culege toate penele înapoi!"
Ucenicul a rămas fără glas. Atunci învăţătorul a luat cuvântul şi a spus: "O bârfă, se aseamănă cu o pernă spartă în centrul oraşului. Odată împrăştiate penele, e imposibil să le mai strângi înapoi aşa e cu orice barfă, şi cu orice lucru rău care îl faci unei persoane. Eu te iert, dar consecinţele a ceea ce ai făcut, vor rămâne"
Învăţătorul, e Domnul nostru Christos. Uncenicul, suntem noi, fiecare. Trădarea ucenicului este trădarea noastră faţă de Dumnezeu de fiecare dată când comitem şi cel mai mic păcat. Bârfa ucenicului, reprezintă păcatele prin care îl trădăm pe Dumnezeu, care sunt iertate de El, dar care sunt urmate de consecinţe.
Folosesc frecvent această ilustrată pentru că o consider foarte puternică. "Eu te iert, dar consecinţele a ceea ce ai făcut, vor rămâne", aceasta e tragedia când nu eşti înţelept.
Totuşi, noi suntem chemaţi să fim asemeni învăţătorului, să iertăm indiferent de consecinţele care rămân sau de durerea care ne este provocată. Dacă ne uităm atent la ilustrată vom observa ceva esenţial. Iertare NU înseamnă acceptare! Dacă cineva îmi dă o palmă, îl iert, dar nu înseamnă că şi accept următoarele zece palme care vrea să mi le aplice. Totuşi, dacă mi le dă, îl iert şi pentru acelea. Noi suntem chipul lui Dumnezeu ceea ce înseamnă că trebuie să fim smeriţi, cum El a fost şi este smerit dar şi înţelepţi. Aduceti-vă aminte de scena următoare: "Toţi cei din sinagogă, cînd au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mînie. Şi s-au sculat, L-au scos afară din cetate, şi L-au dus pînă în sprînceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să -L arunce jos în prăpastie. Dar Isus a trecut prin mijlocul lor, şi a plecat de acolo." (Luca 4:28-30) Dacă Isus ar fi înteles smerenia cum o înţelegem noi de cele mai multe ori, adică a fi bleg, acolo i-ar fi fost sfârşitul dar El a fost înţelept şi puternic, o atitudine impunătoare, puternică. Asta se vede din toate conflictele care le-a avut cu fariseii şi cărturarii. De-asupra tuturor, expresia care l-a caracterizat pe Isus cât a umblat pe pământ a fost "Păcatele îţi sunt iertate!" în El toate se întrepătrund perfect şi nu sunt despărţite una de alta. Iertarea vine din dragoste iar dragostea, este sădită în smerenie; blândeţea este expresia exterioară a smereniei şi aşa mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu