Te urăsc. Şi îţi spun aceasta din tot sufletul. Nu mai sunt capabil să simt nimic bun nici pentru tine şi având în vedere că eşti singura persoană ce a contat vreodată, nu mai simt nimic nici pentru ei. Dar de ce? Din pricina faptului că te-am iubit enorm, acum nu mai iubesc pe nimeni. Ce legatură ai fi având tu cu ei şi de ce s-a întâmplat aceasta? E prea ciudat. Am ajuns la o vârstă la care tot haosul din jurul meu e ruină. Urăsc şi îmi e greaţă inclusiv de viaţă, de existenţă şi de moarte. Privesc totul cu dispreţ căzând treptat în golul disperării. Un simplu eşec transformat în ură îmi distruge lumea. Aş vrea să înţeleg aceste lucruri ce mă depăşesc total. Oare nu ai văzut cât te iubeam? Nu ai simţit dragostea mea? Sau … sau poate nu te-am iubit!?! şi atunci de ce a fost să fie atâta timp atâta pasiune, clipe fericite, momente de glorie când ne simţeam deasupra lumii şi aveam impresia că putem să facem absolut orice. Să iubim, să distrugem, să acaparăm. Aşa vedeam aceste lucruri, dar s-au depărtat de noi şi aceste sentimente puternice poate că râdeau în umbră văzând că suntem incapabili să le acaparăm.
M-am închis în sinea mea şi aici sunt eu cu mine. Şi şti ce văd, şti ce văd acum? Că mă urăsc chiar şi pe mine că îmi detest chipul, trupul, vorbele, gândurile, acţiunile şi toată existenţa şi absolut tot ceea ce se învârte în jurul meu.
Stare de disperare, de criză, de nevroză prin care toţi trecem în anumite momente ale existenţei. E tragic şi uneori ne este chiar frică să ne amintim de aceste sentimente şi trăiri poate odioase.
Dar unde le-am căutat, unde am căutat dragostea, afecţiunea şi convingerea că suntem iubiţi? Inapţi să iubim cu adevărat, dezamăgiţi ne refugiem şi disperăm în noi. Am uitat dragii mei, uitasem căci am fost creeaţi din iubire, răscumpăraţi prin iertare şi conduşi de binecuvântare.
Oamenii mereu ne vor dezamăgi, ne vor tradă încrederea şi vom ajunge poate să urâm căci nu am învăţat să iubim. Dacă noi iubim atât de superficial şi urâm atât de mult pentru simplul fapt că cei din jur nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor noastre, atunci Dumnezeu cum ar trebui să ne urască? Nu cred că ar pedepsi pentru acest revers pe care îl oferim lacomi şi plini de ură în schimbul iubirii oferite. Dar cred că tot ce este bun provine din perfecţiune, inclusiv iertarea.
Privind în sus vedem har şi nădejde şi o capacitate infinită de a ierta şi a plăti totul cu dragoste.
Da, iertarea este răspunsul fără de care nu putem fi buni sau capabili să iubim sau să oferim un lucru semnificativ din toată inima.
Concluzionând drama acestei poveşti de iubire eşuate care a provocat teroare formând sechele, rămân la convingerea că totul se rezolvă prin iertare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu