joi, 6 noiembrie 2008

Un an binecuvantat alături de El!

Prin Harul Domnului încheiem şi acest an; un an plin de binecuvântări şi încercări, un an plin de prezenţa lui Dumnezeu. Cu ajutorul Lui, acesta este al treilea an de când sunt studenta în Cluj, departe de cei dragi, dar nu departe de Dumnezeu. Îi mulţumesc Lui ca El este acelaşi, ieri, azi şi în veci şi este acelaşi în Cluj ca şi în Baia Mare. Îl laud pentru credincioşia şi ajutorul Lui oferite în acest an. Au fost situaţii şi examene imposibil de trecut, dar Dumnezeu şi-a aratat puterea Lui în slabiciune şi a lucrat în moduri în care nici nu mi-am putut imagina. El mi-a oferit toate lucrurile de care am avut nevoie; mi-a dat prieteni credincioşi şi o biserica în care pot să îl slujesc pe El.

Versetele pe care vreau să le las bisericii şi în special tinerilor şi adolescenţilor din biserica sunt din Proverbe 3:5,6 “Increde-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaste-L în toate căile tale şi El iţi va netezi cărările”. Atunci când iţi faci planuri cu Dumnezeu şi Îl laşi pe El să iţi conducă viaţa, DUMNEZEU NU TE LASA DE RUSINE!

Un an binecuvantat alături de El!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu