joi, 6 noiembrie 2008

Viaţa … să o păstrăm curată şi să i-o dedicăm Lui

Binefacerile pe care Domnul Isus mi le-a dăruit în acest an au fost pline de bucurie şi încântare.

Desigur încercările şi-au făcut loc şi ele în viaţa mea, însă cu ajutorul Creatorului, Salvatorului, al Împăratului suprem le-am biruit.

Întotdeauna există o corelaţie între bine şi rău, în vieţile fiecăruia dintre noi, însă viaţa nu este plină doar de “micile plăceri” ale existenţei noastre.

Suferinţa, chinurile, lungile nopţi de plânsete sunt doar drumul pe care-l parcurgem pentru a ajunge la adevata bucurie, aceea de a fi in Împarăţia Creatorului.

Nu există drum fără obstacole.

Nu există suferinţă fără bucurie!

Doar El ne dă toate acestea şi ne ajută să ajungem în Împărătia Lui, locul pregătit pentru noi.

A fi mulţumit când toţi cei din jur sunt împotriva ta şi esti singur în acest univers în care toţi uită de valorile lui Dumnezeu apreciindu-le ca ceva obişnuit este un lucru măreţ.

Să fim mulţumitori faţă de Isus care ne-a salvat şi ne-a aşezat în acest univers pentru a-l folosi şi a face ce este bine, să-I mulţumim şi să-I dăm laudă pentru că ne-a salvat. Mulţumirea aceasta vine din fiecare dintre noi, din fiecare inima care-L caută cu sinceritate.

Suntem împreuna, Îl avem pe El în inimă traind emoţiile naşterii Lui, putem sa-L slujim într-o biserică prin talentele pe care ni le-a oferit.

Viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi oamenii, deci să o păstrăm curată şi să i-o dedicam Lui.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu