De multe ori ne aşteptăm, sau am vrea, ca Isus să ne ceară să sacrificăm ceva convenabil pentru noi. Să Îi dăm ceva de care ne-am putea lipsi cu uşurinţă.
Regele David a vrut odată să aducă o jertfă pentru că Dumnezeu se îndurase de popor şi oprise pe îngerul care împrăştia ciuma. Omul pe pământul căruia se oprise îngerul s-a oferit să-i dea totul lui David, pământul, animalul, lemnele de foc. David ar fi putut spune: „Ce bine s-a rezolvat! Domnul s-a îndurat şi eu nu mai trebuie să plătesc nimica!” Însă el nu a spus aşa, ci a spus: „Nu! Vreau s-o cumpăr dela tine pe preţ de argint, şi nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, care să nu mă coste nimic” (2 Samuel 24:24, 1 Cronici 21:24). Cum se spune, intenţia contează! nu un gest gol. David a vrut să aducă o jertfă Domnului, nu doar să construiască un altar şi să ardă un animal pe el; şi David era un om după inima lui Dumnezeu.
Câteodată Isus ne cere să Îi sacrificăm lucruri dragi nouă, lucruri la care ţinem. Noi poate nu înţelegem ce însemnătate are sacrificiul nostru, după cum şi slujitorul lui Elisei nu vedea armatele de îngeri. Cândva vom vedeam că sacrificiul nostru a avut impact, şi a făcut o diferenţă. Uneori Isus ne cere ce avem mai drag pentru a ne goli mâinile şi a pune în ele lucruri mai bune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu