luni, 10 noiembrie 2008

Dumnezeu ştie

Dumnezeu a creat fiinţa umană. Mai avem nevoie de alte adevăruri ca să ne convingem ca El e Cel care cunoaşte această lucrare a mâinilor Lui mai bine decât oricine? Şi în această cunoaştere sunt cuprinse toate nevoile şi dorinţele noastre. Aşadar, din tot ce există, El e singurul care ştie exact ce avem nevoie şi cum putem avea acel ceva.

Totuşi Dumnezeu nu s-a limitat la atât. Probabil pentru că vede aşa bine cât de confuză e mintea noastră care deseori funcţionează ca un burete care cere şi cere explicaţii peste explicaţii, dovezi, confirmări. (Adevărul e că noi suntem singura parte din creaţie care beneficiem de atâta har.)

Deci, ca să ne facă să înţelegem o dată că El chiar ştie ce e mai bine, ca să ne fie mai uşor să ne ÎNCREDEM în El, Dumnezeu Însuşi S-a făcut om – da, a văzut viaţa şi din perspectiva noastră – şi din această ipostază ne-a dat cele mai preţioase informaţii din infinita Lui cunoaştere referitor la cum să trăim nu bine, ci cel mai bine.

Atunci nu e El de încredere?! Mai putem să ne îndoim, să ezităm, să speculăm că ar mai fi şi altceva?!

E o întrebare care mă macină: ştiind că Dumnezeu a creat bucuria nu ca să ne priveze de ea, nici măcar ca doar să o gustăm, ci ca să ne UMPLEM de ea, ştiind că El ne-a dat preţioasa informaţie prin care putem ajunge la această bucurie (“reţeta” fericirii din Matei 5: 1-12), atunci DE CE fugim cât e ziua de lungă la alţi furnizori, consumându-ne pentru nişte imitaţii superficiale şi temporare ale bucuriei?

Ca Tată iubitor, Dumnezeu are să ne ofere ce e mai bun: bucuria.

Bucuria e ceva inexplicabil. Dar cred ca e un fel de “reacţie” a sufletului nostru când acesta e aproape de Dumnezeu. Ca urmare, te poţi bucura în orice circumstanţă, pentru că bucuria e INDEPENDENTĂ de orice ţine de lumea aceasta. În schimb nu poţi primi bucurie prin orice activitate. Având în vedere faptul că singurul care o poate oferi e Dumnezeu, El e Cel care stabileşte regulile. Din fericire, El e dornic să ofere acest dar DURABIL (mai exact veşnic) copiilor Săi.

Problema e cu noi: cam dăm cu piciorul în acest extraordinar cadou prin faptul că suntem cu mult mai interesaţi în produse ieftine ce se obţin şi consumă instant.

Îmi place distracţia. Aş fi o ipocrită să o condamn şi oricum nu am de gând. Dar ceea ce vreau să spun e că suntem fraieri că o punem la rang mai înalt decât bucuria (cel puţin la nivel practic). Să vedem o clipă ce o diferenţiază de ceea ce am scris mai sus despre bucurie.

Deşi într-o mare măsură depinde de personalitatea ta, totuşi există o grămadă de activităţi care te pot face să te distrezi. Dar, nu te poţi distra în orice împrejurare. De ce? Pentru că distracţia DEPINDE de circumstanţe. Are nevoie de împrejurări prielnice prin faptul că împlică suprafaţa fiinţei umane (acea parte care are de a face cu exteriorul, simţurile). Şi mai este un aspect: distracţia e ca o savarină uriaşă umflată cu aer.

Serios acum, dacă ar fi să aleg pe cine să cred în legatură cu fericirea mea, sunt convinsă că Dumnezeu e singurul care ŞTIE.

El a creat lumea materială, corpurile noastre, senzaţiile, tot. Staţi liniştiţi, nu le-a creat ca noi să ne chinuim să le ignorăm – ştie că nu putem face asta: “Căci El ştie din ce suntem făcuţi; îşi aduce aminte că suntem ţărână” (Ps. 103:14). Dar să nu uităm că toate acestea au fost create pentru a adăposti sufletele noastre – suflarea lui Dumnezeu. Acestea din urmă sunt prioriatea; de fapt acestea sunt motivul existenţei noastre. Dar deseori ne lăsăm ochii orbiţi de realitatea insignifiantă a “cojii” şi uităm de miez, realitatea profundă a ceea ce trăim – lucrurile veşnice.

Pavel îi dă lui Timotei o învăţătură foarte valoroasă: “Caută să fii evlavios. Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. Iată un cuvânt adevărat şi cu totul vrednic de primit!” (1Timotei 4:7b-9)

Când l-am citit mi s-a pus un nod în gât. Parafrazat, pentru mine sună astfel: “De ce umbli toată ziua numai după mofturile laturii tale exterioare când şti atât de bine că nu aceasta e importantă? Chiar crezi că o să găseşti lucrurile reale după care tânjeşti exploatând fiecare posibilitate fizică pe care o ai, făcând o capodopera din coajă şi lăsând miezul de izbelişte? Ia fă bine şi revino-ţi! Uită-te la adevărata sursă a unei vieţi pline de bucurie: caută lucrurile ce vin de sus de la Dumnezeu, umblă după ele. Atunci vei avea promisiunea lui Dumnezeu că vei TRĂI atât aici cu adevărat cât şi în veşnicie”. (Mai este un pasaj care a funcţionat pentru mine ca un duş cu apă rece: Efeseni 5:817)

De ce sa ne hrănim cu lucrurile slabe pe care Satan încearcă să ni le bage pe gât atât de subtil când Dumnezeu – care prin natura Sa ne doreşte doar binele – are ceva mai bun, ceva real.

Ce ar fi să ne deschidem ochii mai tare: să vedem cât de extraordinar e Dumnezeu şi să începem să-I semănăm în însuşiri. Să gustăm din ce are El să ne ofere (ne garantează ca e bun –“Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” Ps.34:8). Ba nu, nu numai să gustăm, ci să ne hrănim zilnic.

Şi să nu uităm că nu suntem singuri. Ne avem unii pe alţii. Putem lupta împreună căci suntem copiii Lui şi avem acelaşi ţel!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu